| 1.
|
HĂITU'I, hăituiesc, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A stârni, a goni vânatul spre vânători. 2. Tranz. A goni, a mâna animalele domestice. ♦ Fig. A urmări, a fugări pe cineva (ca pe un animal sălbatic), pentru a-i face rău. 3. Tranz. A cutreiera, a străbate o regiune, un loc, urmărind pe cineva. - Din magh. hajtani. Sursă
: DEX'98
( 11856)
- gall |
| |
| 2.
|
HĂITU'I vb. 1. a goni, a scorni, a stârni, (pop.) a zgorni. (A ~ vânatul din bârlog.) 2. v. fugări. Sursă
: Sinonime
( 186417)
- siveco |
| |
| 3.
|
hăitu'i vb., ind. prez. 1 sg. si 3 pl. hăitui'esc, imperf. 3 sg. hăitui'a; conj. prez. 3 sg. si pl. hăitui'ască
Sursă
: DOR
(250444)
- siveco |
| |
| 4.
|
A HĂITU//'I ~i'esc tranz. 1) (animale domestice) A face să meargă (într-o anumită direcţie), alungând din urmă; a goni. 2) fam. (persoane) A urmări permanent cu scopul de a face un rău; a prigoni cu insistenţă. [Sil. hăi-tui] /<ung. hajtani
Sursă
: NODEX
(337157)
- siveco |
| |
|
|